OPERE

"Orice om e o carte în devenire."

În operă se întalnesc, ca într-o matcă, multe din temele predilecte ale acestei generații: rememorarea trecutului istoric, legătura osmotica cu pămîntul stramosesc, pastrarea nealterata a graiului matern ca principiu fundamental si inatacabil al dainuirii, poezia ca mod de existenta.

DEBUTUL

Debutează în 1965 cu un ciclu de poezii publicate în ziarul „Tinerimea Moldovei”. Primul său volum de versuri apare în 1975, având un titlu sugestiv, Ochiul al treilea, titlu care se va extinde asupra întregii generaţii de scriitori ai anilor ’70, care promovează în scrierile lor esteticul, maximalismul etic şi afirmarea identităţii naţionale. Ulterior publică culegerile de versuri: Apă neîncepută (1980), Zugravul anonim (1985), Aripă sub cămaşă (1989), Dreptul la eroare (1993), Lacrima care vede (1994), Oul de piatră (1995), Fotograful de fulgere (1998), Cerul lăuntric (1998), Tăceri asurzitoare (1999), Aşchii de stele (2002), Doruri interzise (2003), Fulger înrourat (2005), Maraton printre gloanţe (2008).

Dabija, Nicolae. În căutarea identităţii / Nicolae Dabija.- Chişinău : Litera, 2002 .- 512 p.

Dar îi cunoaştem? Ştim faptele lor? Le apreciem la justa valoare ? Iată întrebările la care încercă să răspundă această carte. În paginile ei autorul sa străduit să scoată la lumină momentele înălţătoare ale istoriei noastre, ca lumina acestora- odată depusă în sufletele cititoriilor să-i poată însoţi, ca un sprijin şi un îndemn de demnitate de-a lungul vieţi.

Dabija, Nicolae. Doruri interzise / Nicolae Dabija.- Chişinău : Litera, 2003 .- 624 p.

Lucrarea data este o plansetă de versurii al unui univers în care dispare materialitatea şi obiectivitatea, findcă totul se înfrăgeşte, înfloreşte şi înmugureşte.

Dabija, Nicolae. Lacrima care vede / Nicolae Dabija.- Iaşi : Junimea, 1994 . – 62 p.

Volumul de faţă ne face trimitere la  o gamă de versuri de dor, baladă, dragoste, doină…..

Dabija, Nicolae. Cerul lăuntric / Nicolae Dabija.- Chişinău : Litera, 1998.- 316p.

Este volumul care reprezintă nu numai cultura română dar şi în condiţii egale de difuzare şi comentare, se poate impune şi pe plan european.

Dabija, Nicolae. Fotograful de fulgere / Nicolae Dabija.- Bucureşti : Minerva , 1998 .- 284p.

Precum un cerc cu centrul în afara sa, precum o secundă, în care începe Vecia, precum un cer născocindu-şi propria stea poezia.

Dabija, Nicolae. 1001 poeme/ Nicolae Dabija. – Chişinău : Biodova, 2011 .- 96 p.

Doru-mi-i de Dumneavoastră: ca unui zid de la ferestră.

TEMA PENTRU ACASĂ
“Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija a apărut la editura Princeps, Iași, în anul 2009. Subiectul cărţii abordează drama deportaților basarabeni, umiliţi în regimul comunist pentru că gândeau altfel. Acţiunea romanului este plasată înainte de venirea sovieticilor în 1940. 
Eroii romanului sunt Mihai Ulmu-profesor şi Maria Răzeşu-elevă. Profesorul Ulmu este arestat în timpul lecţiei de limba română, pentru că şi-a asumat vina de a arunca portretul lui I. Stalin după catedră şi este numit “duşman al poporului”. 

Înainte ca să încheie lecţia, profesorul lasă elevilor săi o temă pentru acasă, întrebarea: „…A fi om în viață e o artă sau un destin?”. Răspunsul îl află după 13 ani de închisoare, chin, înjosire, calvar și pierderea persoanelor dragi în Siberia, la lagărul Zarianca. Acolo, profesorul şi alţi deţinuţi nu mai au nume, ci sunt strigaţi după cifre. M1-315 a fost numărul lui Mihai Ulmu. 

La “cea mai umană puşcărie din lume”, aşa cum o considera şeful închisorii Kudreavţev, deţinuţii munceau şi erau permanent ameninţaţi cu moartea. 

Profesorul Ulmu se împăcase cu soarta. Totul a fost până când la Zarianca venise Maria, fosta lui elevă și viitoarea lui soție ca să-i întoarcă o datorie mai veche – o carte de poezii scrisă de M. Eminescu şi să-i spună cât de mult îl iubește. Tot Maria l-a ajutat să evadeze de două ori, dar au fost prinşi. 

Pentru nesupunere şi evadare Ulmu a acumulat în total vreo 240 şi ceva de ani de închisoare. Maria naşte un băiat, pe care îl numeşte împreună cu Mihai, Mircea. După doi ani (aşa era regula), copilul îi este luat şi dus la orfelinat, la o distanţă de 10 kilometri de lagăr. Plecată pe ascuns, să-și salveze copilul bolnav de tifos, ea este împușcată de un soldat. 

Deţinuţii sunt eliberaţi pe 5 martie 1953. Mihai revine acasă, la Poiana, şi îşi găseşte fiul la orfelinat. La final, profesorul se întâlneşte cu elevii săi, deja oameni în toată firea, ca să le asculte tema de acasă.

Iată 16 citate care vă vor convinge că Tema pentru acasă se citește printre lacrimi și zâmbete: 

• Neamul nostru e condamnat să iubească. El nu s-a raportat niciodată la lume, ci a raportat lumea la el. 
• În acea zi lui Mihai Ulmu pentru prima dată în viață i s-a făcut rușine că aparține neamului omenesc. 
•  Și doar în măsura în care la gări erau scoși cei morți, li se părea că locul devenea un pic mai larg și parcă respirau ceva mai în voie. 
• Ei ne pot lesne învinui că am fi spioni ai Imperiului Roman, chiar dacă acesta nu mai există de o mie și vreo cinci sute de ani. 
•  Nu există oameni răi, există doar oameni suferinzi. 
•  – Privește luna. 
• – Închipuiește-ți că în această clipă la ea se uită și cineva care ți-i foarte drag și care se află departe. S-ar putea să vi se întâlnească privirea pentru o fracțiune de secundă pe suprafața ei de aur. 
•  S-a uitat fără să o vadă. 
•  Ființele lor se amestecară: el era ea, ea era el, iar lumea erau ei. 
•  În viață câteodată, ca să fii fericită, trebuie să ai curajul de a fi fericită. 
•  Timpul e un microb. Care lucrează în oameni, în lucruri, în tot. Dacă am reuși să ne vaccinăm contra lui, am deveni nemuritori. 
• O lume alcătuită doar din oameni bogați e o lume săracă. 
•  Când, rememorându-și ca prin ceață una dintre primele amintiri ale vieții sale, va realiza că răul și durerea nu totdeauna sunt lucruri identice. 
• Iubirea ce-o port face să mă simt liber chiar și închis. 
• Durerea e unica bucurie a vieții mele. Dacă mă mai doare ceva, înseamnă că încă n-am murit de tot. Voi trăi, Maria! 
•  Dacă i-ai urî pe toți cei care ar trebui urâți – iar aici multă lume trebuie să fie urâtă – , știi ce se alege de tine?! O bombă de ură care va exploda, distrugându-l mai întâi pe purtătorul ei. 
• Când ești singur și n-ai pe cineva în preajmă, căruia să-i spui niște cuvinte, nu singurătatea cuvintelor doare, ci singurătatea înțelesurilor.